social media pe blog
Diverse

De ce nu am conectate conturile de social media pe blog

Am ales să nu am nici un cont de social media pe blog din multe motive, majoritatea personale, dar și unele practice. Despre amândouă categorii de motive vorbim astăzi și sper să înțelegeți de ce am luat aceste decizii.

Nu îmi place să fiu în lumina reflectoarelor și nici nu mă consider o persoană foarte fotogenică sau demnă de zeci de like-uri pe rețelele sociale astfel că am preferat întotdeauna să păstrez anonimatul în ceea ce privește pozele cu mine, iar puținele poze sunt pe profile private pe care le văd doar prietenii și familia. Culmea e faptul că mulți dintre prietenii mei nici nu știu de blogul acesta.

Nu sunt bloggerul de dezvoltare personală pe care îl vedeți pe internet de obicei și nu mă laud cu cine știe ce realizări în domeniul acesta. Asta pentru că pentru mine dezvoltarea personală nu se rezumă la a citi cărți, ci la a încerca să fii cea mai bună versiune a ta, fără traininguri, workshop-uri și alte modernități d-astea unde lași o grămadă de bani.

Dar divagăm de la subiect și să ne întoarcem la de ce nu conectez conturile de social media cu blogul.

M-am gândit să fac asta, dar prin câteva conturi asociate blogului, nu și vieții personale. În ceea ce privește viața persoală eu spun că este un motiv pentru care se numește așa și că nu toți suntem făcuți să postăm pe internet fiecare moment și fiecare întâmplare.

De asemenea, există și alte motive pentru care nu ar trebui să postezi totul pe internet și unul dintre cele mai bune este că ai acasă o familie și la un moment dat poate scrii un articol care ajunge viral și nu convine multora. Ce faci apoi? Stai și te uiți cum justițiarii internetului îți găsesc prietenii și te înjură pe oriunde te găsesc?

Fără a lungi articolul, sper că înțelegeți de ce am ales ca viața mea personală să rămână personală și să ne citim în continuare pe blog cu plăcere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *